skip to Main Content
Str. David Praporgescu, Nr. 1-5 0721 817 174 Trimite Mail

Vânzări de 883,3 milioane de lei și creștere cu 13,2% în primul trimestru al anului pentru segmentul de piață OTC

Piața de produse OTC din România, ce include medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, continuă trendul ascendent înregistrat pe parcursul ultimilor ani, cu vânzări de 883,3 milioane de lei în primul trimestru al anului 2018, o creștere cu 13,2% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu aproximativ 3% față de ultimul trimestru al anului trecut, conform datelor Cegedim.

„Asistăm în ultimii ani la o evoluție pozitivă a segmentului de piață reprezentat de RASCI, ca urmare a diversității de produse disponibile, a dezvoltării de produse noi, a eficienței sporite a acestora, cat și a interesului crescut al consumatorilor și pacienților pentru menținerea stării lor de sănătate,” declară Diana Mereu, Director Executiv RASCI.

În ciuda fluctuațiilor în cadrul fiecărei categorii de produse, atât la nivel de volum de vânzări, cât și în ceea ce privește cota de piață, poziția acestora în clasament este neschimbată în primul trimestru al anului 2018 față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe prima poziție se află categoria răceală, gripă și alergii, cu vânzări de 243,8 milioane de lei și o cotă de piață de 27,6% în T1 2018, față de 213,9 milioane de lei în volume de vânzări și cotă de piață de 27,4%, rezultate aferente T1 2017.

Aceasta este urmată de categoria Lifestyle OTC, cu vânzări de 175,9 milioane de lei, o creștere de aproximativ 7% față de aceeași perioada a anului trecut, când categoria a înregistrat vânzări de 163,7 milioane de lei. Totodată, categoria a înregistrat evoluții și la nivel de cotă de piață, unde se poate observa o ușoară scădere, de la 21% în T1 2017, la 19,9% în T1 2018.

Următoarele poziții în clasament sunt ocupate de categoria de produse cu indicație în afecțiunile gastrointestinale, cu vânzări de 160,6 milioane de lei și cotă de piață de 18,2%, categoria analgezice, cu 112,8 milioane de lei în volume de vânzări și 12,8% cotă de piață și categoria vitamine, minerale și suplimente, cu vânzări de 107,9 milioane de lei și 12,2% cotă de piață.

Toate categoriile de produse au înregistrat evoluții pozitive comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, categoria analgezice având cea mai mare creștere, respectiv 13,4%. La polul opus, creșterea cea mai mică a fost înregistrată de categoria de produse dermatologice, respectiv 3,6%, ajungȃng la vânzări de 52,8 milioane de lei în T1 2018.

RASCI, ca entitate reprezentativă pentru segmentul de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, susține administrarea responsabilă și avizată prin informarea corectă și educarea consumatorilor din România.

Începând cu anul trecut, asociația desfășoară campania „Despre sănătate, cu responsabilitate”, un demers educațional pe termen lung, care urmărește să contribuie nu doar la informarea, ci și la responsabilizarea consumatorilor, astfel încât aceștia să fie conștienți că sănătatea lor depinde și de ei și că trebuie să folosească în mod corect și informat produsele din aceste categorii.

Campania se bucură încă de la început de sprijinul Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), Colegiului Farmaciștilor din România (CFR) și al Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), acestora adăugându-se Societatea Studenților în Farmacie București (SSFB) și Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR).

Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe site-ul acesteia, www.aleginformat.ro.

Despre RASCI

RASCI (Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale), www.rasci.ro, reunește producători, importatori și distribuitori de medicamente fără prescripție medicală (OTC), suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, activi pe piața din România: Bayer, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, Johnson & Johnson, Sanofi, Reckitt Benckiser, Pfizer, Fildas, Terapia, Antibiotice, Berlin-Chemie, WÖRWAG Pharma, Aboca și Omega Pharma.

Asociația urmărește nu doar informarea, ci și responsabilizarea consumatorilor. Scopul principal al RASCI este să asigure claritatea și obiectivitatea informației atât la nivelul populației, principalul beneficiar al produselor noastre, cât și la nivelul profesioniștilor din domeniul medical, cei care zilnic dau sfaturi și indicații de utilizare a acestor produse.

RASCI este afiliată la AESGP (Association of the European Self-Medication Industry), www.aesgp.eu, organizație europeană non-profit care este vocea sectorului de îngrijire personală ȋn Europa și care reunește mai mult de 2.000 de companii și asociații profesionale.

[1]Categoria Lifestyle OTC include produse OTC care se adresează sistemului cardiovascular, reducerii colesterolului, sistemului urinar, îngrijirii ochilor și urechilor, sistemului musculo-scheletic, sănătății sexuale, îngrijirii orale, produse recomandate în tulburări ale somnului, produse utilizate pentru controlul greutății, soluții anti-fumat.

This Post Has 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.