Un nou studiu AESGP–IQVIA arată valoarea dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală în Europa și subliniază…
Directiva (UE) 2024/3019 privind epurarea apelor uzate urbane: Cum pot fi protejate resursele de apă, fără a afecta accesul la medicamente?
Protejarea resurselor de apă este o prioritate importantă la nivel european, iar Directiva privind epurarea apelor uzate urbane aduce în prim-plan o temă cu impact direct asupra mai multor sectoare, inclusiv asupra domeniului sănătății și al industriei de medicamente.
Pentru România, ca parte a cadrului european de reglementare, modul în care această directivă va fi implementată este relevant atât din perspectiva obiectivelor de mediu, cât și din perspectiva menținerii accesului la produse esențiale pentru sănătatea de zi cu zi.
În acest context, RASCI urmărește evoluțiile de la nivel european și susține poziția AESGP, organizația europeană a industriei de îngrijire personală, la care este afiliată.
Nevoia de date independente și clare
În ultimele săptămâni, subiectul a revenit în atenția instituțiilor europene, prin adoptarea Rezoluției Parlamentului European din 18 iunie 2026, referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind epurarea apelor uzate urbane.
Un punct important al acesteia îl reprezintă solicitarea unui nou studiu independent privind micropoluanții din apele uzate urbane, costurile reale ale tratării cuaternare și modul în care responsabilitatea ar trebui distribuită între sectoare. Această clarificare este importantă, pentru că există în continuare incertitudini metodologice, diferențe între estimările de cost și întrebări privind atribuirea surselor de poluare, alocarea costurilor și impactul potențial asupra medicamentelor.
Din perspectiva poziției comune exprimate de AESGP, EFPIA și Cosmetics Europe, măsurile de reglementare trebuie să fie construite pe dovezi solide și pe o înțelegere corectă a impactului lor. Obiectivele de mediu trebuie susținute prin soluții eficiente și proporționale, care să nu afecteze disponibilitatea, accesibilitatea și menținerea menținerea produselor pentru sănătate la un preț accesibil.
O responsabilitate distribuită echitabil
Poziția exprimată de asociațiile europene subliniază, de asemenea, importanța unei distribuții echitabile a responsabilității între toate sectoarele care contribuie la prezența micropoluanților în apele uzate urbane. Un mecanism de responsabilitate extinsă a producătorului nu ar trebui să se concentreze asupra a doar două industrii (industria de medicamente și industria cosmetică), ci să reflecte contribuția reală a tuturor sectoarelor relevante.
Totodată, modelul de finanțare trebuie să fie sustenabil, predictibil, fezabil și transparent. Acesta trebuie să permită investiții pe termen lung în tratarea cuaternară a apelor uzate, fără a genera efecte nedorite asupra produselor care contribuie la finanțarea sistemului.
Implementare practică și proporțională
AESGP, EFPIA și Cosmetics Europe atrag atenția că implementarea Directivei trebuie gândită corect, de la început: practic, proporțional și etapizat cu atenție. O astfel de abordare este necesară pentru a evita incertitudinile legate de finanțare, pentru a proteja accesul la medicamente și pentru a direcționa resursele, acolo unde pot produce cele mai bune rezultate pentru mediu.
Acest aspect este cu atât mai important cu cât multe state membre lucrează în continuare pentru îndeplinirea obligațiilor existente privind tratarea apelor uzate, inclusiv tratarea cuaternară, iar la nivel european au existat deja proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Rezoluția Parlamentului European oferă o oportunitate pentru clarificarea aspectelor de bază legate de implementarea Directivei și pentru construirea unui mecanism de responsabilitate extinsă a producătorului bazat pe dovezi, transparent și echitabil.
RASCI susține dialogul constructiv între instituțiile europene, statele membre și părțile interesate, astfel încât obiectivele de mediu să fie atinse, fără a afecta accesul oamenilor la soluții sigure și accesibile pentru sănătatea de zi cu zi.


