Johnson & Johnson Consumer Health 20 mai 2020 Testimoniale “Compania pe care o reprezint este membru fondator al RASCI. Ȋn ultimii ani, sunt mândru că am reusit, alături de ceilalți membri ai asociației, să punem bazele unui cod de conduită armonizat, transparent și etic. Ȋmi doresc ca prin activitatea noastră să continuăm promovarea și susținerea unui consum responsabil al medicamentelor fără prescripție medicală, suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală în rândul consumatorilor și pacienților din Romȃnia. Aderarea Johnson & Johnson Consumer Health la RASCI înseamnă implicare, atât la nivel de industrie farmaceutică locală cât și internațională, prin participarea activă la dezvoltarea unei comunicâri specifice, documentate și clare în legătură cu schimbările și noutățile care apar în acest domeniu.” Răzvan Bosinceanu, Business Development Manager OTC România, Johnson & Johnson Consumer Health (2020) RASCItestimonial Share This Twitter Facebook LinkedIn Email administrare Related Posts Ipsen „Campania <<Despre sănătate, cu responsabilitate>>, inițiată de RASCI, ne-a atras atentia atat prin valoarea mesajelor… Aboca „A fi membru al Asociațiilor naționale este foarte important pentru o companie puternică ca a… Sanofi Consumer HealthCare “Misiunea noastra în cadrul Sanofi este să fim alături de persoanele care se confruntă cu…
Ipsen „Campania <<Despre sănătate, cu responsabilitate>>, inițiată de RASCI, ne-a atras atentia atat prin valoarea mesajelor…
Sanofi Consumer HealthCare “Misiunea noastra în cadrul Sanofi este să fim alături de persoanele care se confruntă cu…