Skip to content
Str. David Praporgescu, Nr. 1-5 0721 817 174 Trimite Mail
Logo RASCI

RASCI aniversează 4 ani de la înființarea asociației

RASCI, asociația reprezentativă pentru segmentul de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală din România marchează împlinirea a 4 ani de existență.  

Încă de la înființare, activitatea Asociației a vizat două direcții principale, care să contribuie la evoluția armonioasă a segmentului de îngrijire personală din România: stabilirea și dezvoltarea unui cadru legislativ coerent, echitabil și transparent, aliniat la regulamentele și practicile internaționale, respectiv informarea corectă, educarea și responsabilizarea consumatorilor și pacienților români. În acest sens, toate proiectele și inițiativele desfășurate de RASCI converg în vederea îndeplinirii acestui scop.

„În această perioadă, ne-am adaptat activitatea pentru a sprijini eforturile autorităților și am încurajat companiile membre să respecte recomandările emise de acestea. În același timp, ne-am continuat demersurile de informare, educare și responsabilizare la nivelul populației și am continuat să pledăm pentru măsuri durabile, susținând interesul membrilor în timpul interacțiunilor cu autoritățile,” a declarat Răzvan Bosinceanu, Președinte RASCI.

În ton cu misiunea Asociației, RASCI a demarat campania „Despre sănătate, cu responsabilitate”, o campanie asumată pe termen lung și singurul demers educațional la nivel național cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor fără prescripție medicală, a suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală. În cadrul campaniei, RASCI a desfășurat și primul studiu reprezentativ național referitor la percepțiile și comportamentele românilor cu privire la automedicație, setând astfel un punct de referință în procesul de educare a consumatorilor.

RASCI a încurajat informarea, educarea și responsabilizarea consumatorilor și pacienților români încă de la înființarea asociației și, în același timp, a contribuit la dezvoltarea unui cadru legislativ coerent, transparent și predictibil pentru categoriile de produse reprezentate de Asociație.

Asociația a dezvoltat parteneriate atât  cu autoritățile și instituțiile abilitate din domeniu, cât și cu instituții și organizații profesionale europene. Totodată, a dezvoltat propriul Cod Etic, precum și Ghiduri de bune practici pentru comunicarea comercială aferentă suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale, în efortul de a crea un standard unitar, la nivelul membrilor asociației dar și al întregii industrii.

Mai mult, reprezentanții asociației sunt implicați activ în dialogul legislativ pe teme de impact, precum reglementarea unitară a suplimentelor alimentare, schimbarea statutului din Rx în OTC pentru diverse produse, publicitatea pentru produsele reprezentate sau actualizarea codului audiovizual, etc.) și contribuie cu expertiza lor în cadrul celor mai relevante evenimente din piață.

„Datorită perseverenței intense și a cunoștințelor extinse ale angajaților, membrilor și colaboratorilor noștri, RASCI a reușit să își consolideze poziția în industria de self-care ca partener de încredere pentru autoritățile relevante, un promotor puternic pentru educația consumatorilor și pacienților la nivel național și un reper relevant al unui mediu competitiv, transparent și corect. Pentru a optimiza rezultatele Asociației, activitatea RASCI pentru anul acesta se axează pe câțiva piloni strategici, care includ consolidarea poziției noastre și creșterea nivelului de implicare în raport cu toți stakeholderii relevanți, contribuția activă la generarea unui cadru de reglementare optim și a unui mediu concurențial echitabil, precum și la informarea, educarea și responsabilizarea utilizatorilor de produse din sfera îngrijirii personale,” declară Diana Mereu, Director Executiv RASCI.

RASCI susține administrarea responsabilă și avizată de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicală pentru îngrijire personală, prin informarea corectă și educarea consumatorilor români.