Skip to content
Str. David Praporgescu, Nr. 1-5 0721 817 174 Trimite Mail
EAAD 2020

Rolul îngrijirii personale în combaterea rezistenței antimicrobiene

Înainte de descoperirea antibioticelor, mii de oameni își pierdeau viaţa din cauza unor boli provocate de bacterii, cum ar fi pneumonia sau infecțiile cauzate în urma intervențiilor chirurgicale. Odată cu descoperirea și utilizarea tot mai intensă a antibioticelor, tot mai multe bacterii au devenit rezistente și au dezvoltat numeroase mijloace diferite de luptă împotriva antibioticelor. În contextul în care rezistența acestora la antibioticele existente continuă să crească, iar antibioticele descoperite și comercializate în ultimii ani sunt foarte puține, rezistența la antibiotice a devenit o amenințare majoră pentru sănătatea publică.

Potrivit unui raport din 2018 al Centrului European de Control și Prevenție a Bolilor (ECDC)[1], aproximativ 33.000 de persoane mor în fiecare an din cauza unei infecții cu bacterii rezistente la antibiotice.

Industria de îngrijire personală poate contribui însă la protejarea sănătății publice împotriva rezistenței antimicrobiene(AMR). Misiunea industriei reprezentate de RASCI este aceea de a promova îngrijirea personală și automedicația responsabilă, permițând cetățenilor să aibă mai multă grijă de sănătatea lor și să contribuie astfel la sustenabilitatea sistemelor de sănătate. Astfel, îngrijirea personală poate contribui semnificativ la evitarea utilizării de antibiotice, oferind o alternativă eficientă pentru sănătate, cum este cazul produselor care ajută la prevenirea infecțiilor (de exemplu, igienizante pentru mâini) și ameliorarea simptomelor în cazul unor afecțiuni minore, deseori gestionate incorect și ineficient cu antibiotice (gripa și răceala, de exemplu).  

Îngrijirea personală cu produse ce se eliberează fără prescripție medicală poate preveni infecțiile și poate elimina utilizarea antibioticelor

O stare bună de sănătate și un sistem imunitar puternic pot ajuta în prevenirea infecțiilor. Acestea pot fi dobândite prin adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o igienă personală bună, cu exerciții fizice regulate, cu o alimentație sănătoasă și prin practicarea automedicației responsabile.

Spălarea mâinilor este una dintre cele mai eficiente modalități de a preveni răspândirea multor tipuri de infecții, aspect ce poate contribui la eliminarea utilizării de antibiotice.

Utilizarea medicamentelor fără prescripție medicală (OTC) sau fără rețetă, a dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală și a suplimentelor alimentare (fie cele pe bază de plante, fie cele ce conțin vitamine și minerale) permite oamenilor să își mențină o stare bună de sănătate și să își gestioneze simptomele afecțiunilor comune.

Creșterea nivelului de informare și educare cu privire la rezistența antimicrobiană

O gamă largă de afecțiuni poate fi gestionată eficient cu ajutorul produselor care se eliberează fără prescripție medicală. Îmbunătățirea cunoștințelor generale și creșterea nivelului de educație pentru sănătate la nivelul populației în ceea ce privește rezistența la antibiotice este un pas important în combaterea rezistenței antimicrobiene.

Campaniile de informare și educare adresate publicului larg, cum este și cazul demersului educațional asumat de RASCI pe termen lung, „Despre sănătate, cu responsabilitate”, urmăresc să contribuie la eliminarea acestui fenomen, prin promovarea utilizării corecte a produselor ce se eliberează fără prescripție medicală și, în acest fel,  reducerea utilizării incorecte sau excesive de antibiotice.

În perioada 18-24 noiembrie 2020, alături de omonimul său european, AESGP – Asociația Europeană pentru Automedicație[2], dar și de alți actori reprezentativi pentru industria de îngrijire personală pe plan local și european, RASCI marchează Ziua Europeană Conștientizării asupra Antibioticelor[3] (EEAD – 18 noiembrie), respectiv Săptămâna Mondială de Conștientizare a Rezistenței Antimicrobiene[4] (WAAW).


[1] https://antibiotic.ecdc.europa.eu/en/publications-data/antibiotic-resistance-increasing-threat-human-health

[2] https://aesgp.eu/antimicrobial-resistance

[3] https://antibiotic.ecdc.europa.eu/en/get-informed

[4] https://www.who.int/campaigns/world-antimicrobial-awareness-week